Aşteptam de mult momentul ăsta . Simţeam că nu mai rezist , că trebuie să mă prind de mâna cuiva , să mă salvez din prăpastia asta în care am căzut . De ce ? Multe dezamăgiri care mă dărâmă ; mă fac să cred că stelele căzătoare nu îndeplinesc dorinţe , şi că mitul cu ora fixă a ceasului este o minciună . Nu vreau ca globul în care mă aflu să se spargă pentru că dacă se întâmplă asta , scutul şi masca mea se sparg în mii de bucăţele mici ; celora cărora nu le pasă de mine le vor călca în picioare , şi sunt puţini care mă vor ajuta să le strâng şi să le lipesc . De ce mai răsare soarele dacă el nu este aici , lângă mine ? Durerea pe care o simt se hrăneşte din sutele de amintiri ; nu înţeleg care din ele dor mai tare : cele frumoase , pentru că îmi lipsesc , sau cele urâte , pentru că au deschis o rană pe care nici până azi nu am reuşit să o vindec . Sunt speriată de nepăsarea unora şi de vorbele banale care ajung să mă rănească . Am nevoie de tine , stea pierdută . Nu vreau să rămân doar o umbră fără lacrimi , nu vreau să găsesc în cuvinte o fereastră prin care să privesc cu nepăsare . Nu mă lăsa să mă pierd .
[Pentru o stea pierduta]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu